Mi-e foame!

Damaschina (în pragul binecuvântării): Spuneți-le părinte oamenilor că biserica e în interior, nu în exterior.
Preotul: Ei, săracii, îi așteptăm și pe ei!

Iubesc și eu preoții. Își văd în pace de treaba lor. Își spun cu pioșenie slujba pentru că știu că-i așteaptă păpica acasă. Urăsc însă mila pe care o propovăduiesc și felul în care reușesc să reducă la tăcere și pioșenie falsă pe unii enoriași, însă nu e vina lor, e tot democrația care dă greș. Nu vă mai închideți în chilii, ieșiți în stradă, participați la crearea societății. Nu vă mai limitați, făceți ce puteți mai bine, atunci când puteți, fără să-i învinovățiți pe cei din jur. Nu există îngeri și nici draci, există doar comunicare. Bunăstarea cuiva în exces ar putea fi boala altcuiva. Gândiți-vă, doar gândiți-vă că aveți unii talanți, pe care ați uitat să-i înmulțiți pentru că ați văzut mereu biserica precum ceva exterior. Fie-vă în interior lăcașul sfânt și nu vă mai abandonați soartei, drumul e fiecare alegere pe care o faceți. Amin!

The dance

Lets sing my soul, lets sing in the night, the song of the day you’ve never seen. Sing it out loud so my ears can here it and my mind can find the way.

Alta bariera

Apusul soarelui nu ne mai gaseste impreuna

E drept nici inainte nu ne gasea mereu intr-un loc,

Iar daca se-ntampla impreuna sa fim, prin vreun noroc

Eram ori prea asa, ori prea altfel,

Ca sa-l putem gasi si noi pe el.

Acum mai mult decat oricand, ne e timpul bariera.

Apusului de soare-i-e imposibil sa uneasca

Timpul trecut, cu timp prezent dintr-o alta emisfera.

Amurgul lui Amor

Amor se zbatea pe uscat intre mine si tine,
Pentru ca sagetile, care odata ne-au unit
S-au intors la el inveninate de non-iubire
Si nemaigasindu-si loc in arcul generos deschis
Au patruns cu pofta imaginarul lui trup firav.
Dar nu va fie frica! El nu s-a prapadit de tot
O instanta a lui Amor exista pentru fiecare poveste.
Sageti otravite veti trimite la randul vostru!

Tristete fara rost

Ne intristram ca orbii cu prea multa fericire, vom avea nimic pentru ca vom vedea nimic, vom avea din ce in ce mai mult nimic, iar acest nimic va fi bariera noastra, caci mi-e dor sa-mi privesc visele asa cum sunt.

O ploaie de stele se asterne deasupra noastra de fiecare data cand iti intalnesc ochii; orbitoare lumina lor, imi tulbura si mintea, care uita de existenta altor entitati si cade prada sentimentului nerabdator sa fie impartasit. Ce blestem sa iubesti! Uit mereu sa mai exist si respir prin fiinta ta, cu care ma hranesc si mi-ar fi suficient ca sa traiesc in pace pe acest Pamant.

1 an

A trecut un an, mai mult sau mai putin, dar aproape am revenit..