Tristete fara rost

Ne intristram ca orbii cu prea multa fericire, vom avea nimic pentru ca vom vedea nimic, vom avea din ce in ce mai mult nimic, iar acest nimic va fi bariera noastra, caci mi-e dor sa-mi privesc visele asa cum sunt.

O ploaie de stele se asterne deasupra noastra de fiecare data cand iti intalnesc ochii; orbitoare lumina lor, imi tulbura si mintea, care uita de existenta altor entitati si cade prada sentimentului nerabdator sa fie impartasit. Ce blestem sa iubesti! Uit mereu sa mai exist si respir prin fiinta ta, cu care ma hranesc si mi-ar fi suficient ca sa traiesc in pace pe acest Pamant.

1 an

A trecut un an, mai mult sau mai putin, dar aproape am revenit..